Președintele clubului US Palermo, Maurizio Zamparini, a declarat, luni, că echipa Internazionale Milano este noua Juventus Torino și controlează arbitrii, precizând că fotbalul italian s-a întors în vremurile „Calciopoli”, informează presa din peninsulă.
„Este foarte clar, Inter este noua Juventus. Toți interiștii sunt fericiți. Ne întoarcem în vremurile «Calciopoli». În meciul de duminică arbitrul ne-a refuzat nu unul, ci patru penalty-uri”, a spus Zamparini.
În replică, antrenorul spaniol al milanezilor, Rafael Benitez, a afirmat că faultul lui Cristian Chivu asupra lui Mattia Cassani nu ester clar. „Am revăzut intervenția lui Chivu la Cassani și faultul nu este clar. În aceste condiții nu este penalty”, a comentat Benitez.
Echipa Internazionale Milano, cu fundașul român Cristian Chivu integralist, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1, formația US Palermo, într-un meci din etapa a III-a a campionatului Italiei.
sursa foto: ipalermocalcio.it
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER